Am avut o intrebare pe Instagram daca stie cineva cum se agata harta in cui? Nu stiu cum a fost la voi, dar la geografie cand invatam de Sighetu Marmatiei, stiam ca e locul unde se agata harta in cui. Sunt bucuros sa aflu ca acel cui chiar exista. Si ca sa tina bine harta, e chiar un cui pe masura.
Din Apuseni drumul ma poarta in nord. Ma opresc la campingul Iza din Sighetu Marmatiei. Timp de 3 zile vizitez Memorialul Durerii si casa Elie Wiesel. Fac un drum spre Sapanta si cateva din bisericile din lemn patrimoniu Unesco, fac un popas la Baia Sprie, un am avut norocul sa intalnesc un om ce pastreaza traditia vie, Daniel Les, la Casa Olarului, si am vizitat centrul din Baia Mare.
Tot despre cuie as dori sa va vorbesc in continuare insa poate altfel de cuie. Cuie batute adanc in inima noastra ca si natiune.
Memorialul Durerii
“Lagărele şi închisorile pot închide oameni şi-i ucide, dar nu pot închide şi nici ucide ideile care circulă oricâte piedici le-ai pune.” – Iuliu Maniu
Memorialul Victimelor Comunismului și al Rezistenței este deschis ca muzeu in inchisoarea din Sighetu Marmatiei ce a servit in perioada comunista ca si centru de detentie pentru detinutii politici. In noaptea din 5/6 Mai 1950, aici au fost aduse aproape 80 de “elemente” ce reprezentau un risc pentru autoritatile vremii. Iar acesta era doar inceputul.
În octombrie 1998, Memorialul de la Sighet a fost nominalizat de Consiliului Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene, alături de Memorialul de la Auschwitz și Memorialul Păcii din Normandia.
Chiar la intrare in holul celulelor sta scris in multe limbi, parca predestinat:
Si veti cunoaste adevarul si adevarul va va face liberi. Ioan 8.32
Memorialul este organizat pe cele 3 etaje ale inchisorii. Se pot vizita expozitii referitor la perioada comunista, reconstructii ale celulelor. Aici au fost inchisi personalitati din diferite domenii, fosti oameni de stat, preoti, ofiteri in armata. Celula in care si-a gasit sfarsitul Iuliu Maniu a fost reconstruita. Pe langa metodele de tortura aplicate, exista o celula ce nu avea lumina, numita “Neagra”, e o experienta stranie a fi in acea camera.
De asemenea curtea interioara a fost amenajata, existand diferite opere de arta ale unor artisti contemporani, precum Cortegiul Sacrificaţilor. In linkul atasat puteti gasi mai multe detalii despre tarife si program de vizitare.
Unele din putinele refugii in inchisorile comuniste au fost rugaciunea si scrisul.
Doamne, Dumnezeu cel sfânt,
Coboară-te pe pământ
Să vezi câţi nevinovaţi
Zac în închisori legaţi!
Să vezi câţi oameni cinstiţi
Zac în închisori huliţi.
Parte a Memorialului este si Cimitirul saracilor, un loc la iesire din Sighet pe partea stanga cum te duci spre Sapanta. Eu l-am vizitat la intoarcere din Sapanta. Aici sunt ingropati cei care nu au bani pentru a fi ingropati in cimitir. De asemenea s-au gasit si gropi comune cu oameni ce au fost detinuti politici. Tot aici se presupune ca ar fi si mormantul lui Iuliu Maniu si al altor demnitari decedati in inchisorile comuniste.
Casa Memoriala Elie Wiesel
Elie Wiesel, scriitor, eseist, filosof si laureat cu premiul Nobel pentru pace, nascut intr-o familie de evrei in Sighetu Marmatiei, supravietuitor al holocaustului, deportat impreuna cu intreaga familie in lagarul Auschwitz-Birkenau.
In perioada interbelica comunitatea evreiasca era o parte importanta a orasului Sighetu Marmatiei. Dupa anexarea nordului Transilvaniei la Ungaria, intregi familii evreiesti au fost deportate, de catre regimul hortyst si nazist in diferite lagare.
Aici se pot vedea o expozitie a unor obiecte de cult ce erau folosite de familiile evreiesti in diferite momente de ceremonie, note ale familiilor deportate din Maramures, precum o expozitie a cartilor scrise de Elie Weisel.
Muzeul Culturii Evreieşti din Maramureş:
Casa memorială Elie Wiesel
luni-vineri 8-16 (15 octombrie-15 aprilie)
10-18 (15 aprilie-15 octombrie), luni închis
Pentru mine vizita in Sighetu Marmatiei a fost un moment de reflectie, la sacrficiile si rezistenta impotriva regimurilor dictatoriale de orice fel. Dar si ca viata e schimbatoare, daca astazi ne bucuram de libertate sa nu uitam ca astfel de momente sunt doar temporare, si vor veni iar vremuri cand adevarul va putea fi spus doar in soapta.
Pentru a fi la curent cu ultimele calatorii hai sa tinem legatura pe Facebook si Instagram, si aboneaza-te la Newsletter.
Citeste si cum am inceput acest road trip in Apuseni: