Intors in Mexico City dupa cateva saptamani de munca continua in Chiapas, ma bucur de rasfatul pe care orasul mi-l ofera. Nu am mult timp de colindat, asa ca am ales sa iau un tur de la hotel pentru a vizita 3 locatii in zona Mexico City, doua orase a civilizatiei Mexica, Tlatelolco si Teotihuacan dar si centrul religios de la Guadalupe, al doilea ca numar de vizitatori dupa Vatican.

Ma pregatesc de plecare, imi iau o sticla de apa, ochelarii, si cand sa ies ma tot uit lung la cealalta sticla de apa ce statea pe biroul din camera de hotel. Ceva ma impinge sa o iau, asa ca o bag in rucsac. Ma sui in microbuz pe bancheta de langa sofer, si cand credeam ca nu mai intra nimeni, se deschide portiera pentru a face loc inca unei persoane. O doamna trecuta de prima tinerete, insa se mentine bine prin suplete. Ne pornim spre prima destinatie:

Tlatelolco

Zona este una manjita cu sange, incepand de la sacrificiile din perioada precolumbiana si terminand cu masacrul din Octombrie 1968. Tlatelolco este un oras format de o grupare rebela despartindu-se de grupul principal al populatiei mexica, ce si-au setat resedinta in Tenochtitlan. Acesta se afla in Plaza de las Tres Culturas – Piata celor 3 civilizatii – O imbinare a civilizatiei precolumbiana (orasul vechi), perioada Spaniola coloniala, cu biserica Santiago si Mexicana cladirile noi ce au fost construite in secolul 20.

Mexico tocmai se pregatea sa organizeze jocurile Olimice de vara in 1968. In Mexic era o perioada mai tulbure, plina de coruptie, rebeliune, dar opresiune. Data de 2 Octombrie este in memoria colectiva data Masacrului de la Tlatelolco, cand fortele de politie au deschis focul asupra unei miscari a stundentilor.

Nuestra Senora de Guadalupe

Am continuat excursia spre Centrul de la Guadalupe. Este un complex de biserici, unde se aduna anual cateva milioane de credinciosi din Mexic si nu numai. Istoria locului este destul de interesanta. Juan Diego, un proaspat convertit are o viziune a fecioarei Maria care ii cere sa vorbeasca cu episcopul locului sa construiasca o biserica in acel loc. Juan Diego un om simplu se teme ca nu va fi crezut de episcop, asa ca fecioara Maria are cateva aparitii. Iar intr-un final impaginea ei este imprimata intr-un mod miraculos pe mantia lui Juan, astfel episcopul construieste biserica in cinstea Fecioarei.

O alta interpretare e ca biserica a fost construita la marginea muntelui unde se venera Earth Mother – Tonantzin. Iar Guadalupe ar fi doar o intelegere spaniola a sintaxei Coatlaxopeuh, cea care a strivit capul sarpelui. Oricare ar fi adevarul, cert e ca in timpul papei Ioan Paul II, Juan a fost canonizat ca sfant in biserica Catolica.

De-a lungul timpului au mai fost construite si alte biserici, de catre diferite comunitati. Exista o biserica in varful dealului ce are la poarta panze din piatra.

Pentru a face fata numarului de pelegrini, a fost construita o noua biserica, la o prima vedere ai zice ca e o farfurie zburatoare.

De aici ne pornim spre destinatia pe care toti o asteptam si anume piramidele de la Tenochtitlan. Deja mersesem o bucata buna de timp, mi se facuse foame. Doamna de langa mine din autobuz scoate un sandwich, incerc sa ma uit pe geam sa-mi astampar foamea. Ea insa ma intreaba daca vreau un sandwich ca are doua. Ii multumesc, ii spun ca uitasem sa imi iau de mancare. Manac si desfac rucsacul, beau dintr-o sticla de apa. O intreb daca vrea apa ca am doua sticle, acum ea imi multumeste si spune ca a uitat sa isi ia apa. Poate e doar o coincidenta, sau poate nu. De multe ori cand calatoresc, si sunt singur in diferite situatii, simt ca exista cineva care imi poarta de grija. Mie imi da liniste si incredere. Intre timp ma bucur de privelistea drumului. Despre vizita la piramidele Teotihacan voi scrie un articol special.