Este ora doua dupa-amiaza. Ne aflam intr-una din localitatile din apropiere de Motozintla, Chiapas, intr-o caldare inconjurata de munti. Avem intarzieri in instalarea echipamentelor de internet. Colegii din Mexic imi tot spun ca daca nu terminam acum, nu mai putem pleca decat a doua zi.  Tot repetau insistent “Niebla, niebla” cuvant pe care nu il stiam. Insa la cum il spuneau, era un fel de “El Chupacabra”, un varcolac din mitologia latin americana.

Termin cat pot de repede. Intr-adevar daca mai intarziam jumatate de ora ne aflam direct in Mission Imposible 1,2,3 … 6 toate la un loc. Mergem pe un drum serpuit prin munti, fara parapeti, in timp ce din munte se coboara aceasta “niebla”, o ceata deasa ce face imposibila inaintarea fara a pune in pericol viata. Pe anumite portiuni scurte masina este invaluita intr-o pacla alburie. Se merge cu 10km la ora in coloana, mai mult dibuind cand drumul o sa faca stanga sau dreapta. Orice denivelare ne atentioneaza ca suntem prea aproape de marginea prapastiei.

Pe masura ce ne departam de orasele mari, Tapachula si Tuxila Gutirez, si intram in zona muntoasa din Chiapas, noaptea singurele posibilitati de cazare sunt hoteluri in orasele mici. Astfel incat ajung la un hotel de 1 stea. Merg la receptie, cer o camera, platesc, undeva sub 10 dolari. Deja este un pic dubios.

Ajung in camera, la prima vedere arata decent. Ma intind in pat rupt de oboseala, uitandu-ma la libelula care se juca in jurul lampei ventilator ce atarna din tavan. Pe perete un gandac maricel si voinic isi face aparitia. Deja locul devine familiar, ma simteam ca in camin. Imi aduce aminte ca fiecare camera de camin avea gandacii ei notati cu oja.  Ma ridic fac un dus, dupa care ma arunc din nou in pat, si ma acoper. Maine este un nou azi.Iar azi mergem din nou pe drumuri serpuite. De data asta printre terasele cu plantatii de cafea. E o lupta deschisa care este cafeaua cea mai buna. Plantatii din Etiopia, Columbia, Kenia isi disputa intaietatea. Pentru cei din Mexic cu siguranta din Chiapas pleaca cea mai buna cafea.

Dupa ce se recolteaza manual boabele coapte, si sunt decojite, sunt lasate pe terase la soare, ulterior fiind colectate pentru a fi prelucrate in fabricile din orasele mai mari.

Dupa o zi insorita nimic nu poate fi mai racoritor decat o nuca de cocos la marginea drumului. Termin de baut, scoate miezul, il amesteca cu boia, si asa am si un snack pe drum.

E una din acele dimineti cand ma trezesc fara o vlaga prea mare. Afara soarele dogorea. Sunt pe drum de aproape patru saptamani. Oboseala incepe sa-si spuna cuvantul. Mananc un mic dejun bun si racoritor cu un guacamole de la el de-acasa, si plec pe teren. E zapuseala si incet incet ma ia cu ameteala, simt nevoia sa ma adapostesc. Asa ca plec de acolo, ii las pe instalatori sa isi vada de treaba si ma retrag intr-un restaurant. Comand o bautura locala pe baza de cocos, orez, Horchata. Mi-a salvat viata. 🙂  Aici cateva retete simple pe baza de orez dar si Cocos.

Activitatea mea in Chiapas se apropie de sfarsit. Desi nu am apucat sa vizitez obiective turistice, pentru mine a fost o experienta autentica. De acum ma indrept spre Mexico City, si planuiesc sa am un weekend in care sa vizitez macar un pic.  Voi scrie mai multe despre cum am vizitat centrul religios Guadalupe, un fel de Vatican, pentru cei din Mexic, dar si piramidele din Teotihuacan.