Am descoperit Yoga cu aproape un an în urma. In august 2019 am venit acasa dintr-o calatorie de 6 luni în Europa, intram încet într-o stare de „dolce far niente”. Am simtit cum treceam de la o stare pozitiva spre indiferenta. Sa nu credeti ca am ajuns la stadiul “Sfintei Indiferente”. Nu, era doar o pura indiferenta fata de orice ma înconjoara, corpul meu a început sa se simtă  foarte slabit.

Totusi, într-o zi, in timp ce stateam pe instagram, am vazut o postare unei prietene, profesora intr-un studio de yoga. A doua zi eram deja echipat pentru sesiunea de yoga. Cand ne-am intalnit, a fost surprinsa, deoarece primeste o multime de intrebari de la prieteni, dar putini se alatura de fapt. A fost o luna incredibila. Am simtit cum corpul meu se revigoreaza, durerile de gat si de spate au scazut în intensitate. Starea mea de spirit se imbunatatea. Mintea am simtit ca e mult mai linistita. Am avut unul dintre acele momente in care mi-am dat seama ca vreau sa inteleg mai mult ce inseamna yoga. 

La sfarsit de septembrie mi-am început calatoria de 6 luni în Asia. Timp de cateva luni am cam neglijat promisiunea de-a face yoga, pana ce am ajuns în Vietnam. In HCMC(Ho Chi Minh City) am stat o luna si m-am alaturat din nou unui studio de yoga, aproape zilnic, si m-am simtit bine, nu doar fizic, dar și mental. Ma simteam mai calm. Cu toate acestea, a fost ceva ciudat, deoarece nu stiam cum sa faci o asanele(pozitii yoga) corect fara sa te accidentezi si nu stiam diferenta dintre stilurile de yoga. Atunci am luat decizia de a ma certifica ca profesor yoga, deoarece am vrut invat corect chiar de la început, plus a preda yoga este de asemenea un stimulent pentru a ma perfectiona. 

Yoga Barn Kampot
Aerial yoga – in Cambodia la Yoga Barn

La urmatoarea mea destinatie in Cambodgia, dupa o noapte nebuna la Mad Monkey hostel din Phnom Phen, am luat decizia de a merge la un retreat de yoga, deoarece vroiam sa ma distantez de ce inseamna viata de hostel, si sa fac o schimbare. M-am inscris la Yoga Barn din Kampot pentru un retreat de 1 saptamana. Sarah, are un program uimitor care m-a dus prin diferite stiluri la yoga, meditatie. Am inceput sa inteleg un pic mai mult complexitatea ecosistemului yoga. Cautam deja o certificare YTT de saptamani întregi, planul meu initial era il fac în Thailanda, dar ceva imi spunea ca nu, totusi mintea mea inca mai facea eforturi in directia asta. M-am dus in Thailanda, dar nu am rezervat niciun curs YTT, din anumite motive, nu am putut sa o fac.

Într-o noapte în timp ce meditam, mi-a venit în minte un gând: Alex ce vrei? Vrei plaje extravagante, sau vrei sa pui osul la treaba si sa inveti yoga. Daca vrei plaje de lux, poti merge oricand pentru asta, dar dacă vrei yoga, atunci mergi cu energie deplina in directia asta, nu le amesteca, mai ales ca programul o sa fie destul de intens. Incep sa simt ca pentru mine poate nu este decizia corecta fac cursul in Thailanda. Imi vine in gand India, inima mea infloreste doar acel gand. Am intrebat un prieten, el mi-a spus ca a facut cursul în India, în Rishikesh. Am căutat o școală în Rishikesh, iar dupa ce am vizionat 2-3 școli am decis sa merg la Rishikesh Vinyasa Yoga School. Dupa cateva schimburi de e-mail-uri am fost admis pentru sesiunea din martie. Imediat am solicitat viza, în 2 zile a fost aprobata. Mi-am cumparat zborul la un pret rezonabil. Am avut un upgrade la business pe zbor. Lucrurile pur si simplu s-au legat.

Yoga priveliste  terasa Rishikeh Vinyasa Yoga School
Priveliste pe acoperisul Rishikesh Vinyasa Yoga School

Odata ajuns in India, am inceput antrenamentul si am descoperit ca în primele 2 saptamâni, practicarea stilurilor de Yoga Ashtanga si Vinyasa m-a impins peste limita, simteam ca nu mai pot. Dar dupa 2 saptamani, pe masura ce corpul meu a devenit mai activ, m-am putut bucura mai mult de practica si am putut sa ma concentrez mai mult asupra respiratiei. Am simtit ca sunt mai prezent în timpul antrenamentului. Dar poate cel mai important lucru este ca Yoga nu reprezinta doar partea fizica, cat un stil de viata, incepand cu un set de valori, o practica fizica, exercitii de respiratie, meditatie. Yoga este unirea sufletului, mintii, corpului. Dimineata o incepem cu exercitii de respiratie (pranayama) ce ma ajutau sa imi dezvolt capacitatea pulmonara, sa imi calmez mintea, dar si sa imi trezesc organismul. Un alt subiect care mi-a placut a fost filosofia indiana, poate ar fi mult de discutat pe aceasta tema. Insa Bhagavad Gita este o carte pe care mi-aș dori să o citesc mult mai devreme, dar poate că nu eram pregatit în trecut, insa o recomand, ca o carte de referinta despre filosofia indiana. As putea vorbi mult despre modul în care experienta mea aici m-a schimbat, insa este mai bine ca unele lucruri sa ramana nerostite si totusi simtite prin fiecare por, prin fiecare strat al Fiintei.

Yoga terasa Rishikeh Vinyasa Yoga School
Antrenament pe acoperisul scolii din Rishikesh
Certificare Yoga

Acum, cand scriu aceste cuvinte, am terminat antrenamentul și ne-am prelungit sederea datorita carantinei, insa a fost o perioada plină de prieteni și descoperiri. Puteti citi mai multe aici despre carantina in India. Multe rasarituri de soare de pe acoperis. Posibiliatea de a invata din experientele altora, dar si de a impartasi din experientele personale. Cei din staff-ul scolii ne-a ajutat in aceasta perioada ceea ce a facut din sederea noastră o experienta uimitoare. M-am simtit mai apropiat de tot ce ma înconjoara. Corpul meu este într-una dintre cele mai bune forme ale mele si imi place asta. Am invatat sa ma detasez de orice stare de anxietate și nervozitate. Imi simt mintea mai calma. Ma simt mai apropiat de Dumnezeu si ma rog si meditez mai mult.

Head Stand
Head Stand Rishikesh langa Gange

Cateva lucruri pe care le-am invatat despre yoga si care ma ajuta sa fiu mai conectat cu aceasta practica. In primul rand Yoga nu este o religie. Este o filosofie veche de 5000 de ani, ce e drept are o radacina comuna cu hinduismul, insa scopul e diferit, este mai mult un mod de viata. Pentru a te apropia de yoga, iti trebuie acceptare, o acceptare a ta, a corpului tau, a capabilitatilor tale. Yoga nu este despre cat de flexibil esti. E mult mai mult despre atentie pe respiratie, si de a te pregati pentru a sta in meditatie, cu atentia in interiorul tau. Si totul incepe cu primul pas. Ia-ti o sedinta la un studio de Yoga si vezi cum te simti, daca este sau nu pentru tine. Si de ce nu, sper sa ne vedem cand voi reveni in tara la o sesiune de yoga.

Yoga Meditatie

Pentru mai multe informatii despre calatoriile mele, puteti da follow paginii mele de instagram sau de facebook unde pun poze mai des. Daca considerati util articolul si pentru prietenii vostri ii puteti da share.

Instagram: @alexenache_

Facebook: AlexandruEnache.ro

4 Replies to “Cum am ajuns sa practic Yoga?”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.